Casa Albă

Caracterul locului

Locul stă lipit de apă, într-o liniște care nu se rupe nici când se lasă seara — viața continuă, dar fără zgomot, la distanță de orice drum bătut. Retras și aproape uitat de trecători, prinde totuși un ritm propriu odată cu întunericul.

Muntele se simte aici în toată greutatea lui — relief abrupt, liniște fără fund, drumuri care se termină înainte să ajungi. Un colț retras unde forfota nu ajunge, iar singurătatea nu e o lipsă, ci materia din care e făcut locul.

Locul acesta nu adoarme odată cu apusul — ritmul lui continuă, discret sau zgomotos, până târziu în noapte. E un colț care se definește tocmai prin această persistență a vieții după întuneric.