Casa Lia Mahmudia

Caracterul locului

Locul stă lipit de apă, cu tot ce înseamnă asta: liniște de suprafață, lumină reflectată, ritmul lent al malului. Seara însă tensiunea se întoarce — apa rămâne acolo, dar locul prinde un alt fel de viață, mai zgomotos și mai aprins.

Colț ascuns între rânduri de viță, locul respiră liniștea podgoriilor. Aerul are miros cald de pământ lucrat și must, iar lumina pare că se așază domol peste dealuri.

Apa e aproape — se simte în aer, în lumina care cade altfel spre seară. Dar liniștea de mal cedează repede locul zgomotului blând al teraselor și al oamenilor care ies când se răcorește.