Palatul Patriarhiei

Clădirea denumită astăzi Palatul Patriarhiei a fost construită de Statul Român, la începutul secolului al XX-lea, pe locul fostei săli a Adunării Deputaților de pe Dealul Mitropoliei din București. Vechea sală a Adunării Deputaților, cu terenul aferent, a aparținut Mitropoliei Țării Românești, care își avea sediul în clădirile ce înconjurau actuala catedrală de pe Dealul Mitropoliei, după cum dovedesc hrisoavele vremii. Rolul deosebit pe care mitropolitul îl avea în Adunarea Țării, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut ca marile evenimente istorice din viața Țării Românești să aibă loc pe Dealul Mitropoliei. Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești, prezidată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adunării Deputaților, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române. Rolul deosebit pe care mitropolitul îl avea în Adunarea Țării, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut ca marile evenimente istorice din viața Țării Românești să aibă loc pe Dealul Mitropoliei. Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești, prezidată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adu

Palatul Patriarhiei este o clădire construită în începutul secolului XX pe locul fostei săli a Adunării Deputaților din București, având rolul de reședință patriarhală și centru administrativ. Clădirea are o arhitectură impunătoare și a fost construită după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, fiind prima lucrare de beton armat din țară. În timpul regimului comunist, a suferit modificări, inclusiv refacerea cupolei după prăbușirea din 1940. După 1989, a fost transferată în proprietatea Patriarhiei Române și este folosită pentru activități misionar-culturale și administrative ale Bisericii Ortodoxe Române.